Banca Carpatica ar putea fuziona cu o banca mai mica

Ilie Carabulea şi Corneliu Tănase, care deţin impreună pachetul majoritar al Băncii Comerciale Carpatica, intenţionează să schimbe actuala conducere executivă, prin modificarea statului şi componenţei Consiliului de Supraveghere şi Directoratul, in timp ce managerii propun fuziunea cu altă bancă.

Cei doi acţionari au cerut in 14 februarie convocarea adunărilor generale (ordinare şi extraordinare) a acţionarilor, stabilită de management pentru data de 10 aprilie, şi solicită atat reducerea numărului de membri ai Consiliului de Supraveghere de la cinci la trei persoane, cat a numărului de membri ai Directoratului, tot de la cinci la trei.

Carabulea şi Tănase au mai solicitat şi prezentarea unui raport privind modul in care Directoratul a supravegheat realizarea bugetului pe anul 2013. Aceştia mai doresc acordarea unui vot de incredere membrilor Consiliului de Supraveghere şi stabilirea celor trei membri ai acestuia care vor continua activitatea in această structură.

Pe langă solicitările celor doi acţionari, Directoratul a adăugat pe ordinea de zi propunerea de imputernicire a acestuia de a analiza şi identifica "eventuale oportunităţi de dezvoltare a băncii prin realizarea unei fuziuni şi, in cazul in care există o astfel de oportunitate, pentru a intocmi proiectul de fuziune" care va fi supus spre aprobarea AGEA.

Ilie Carabulea controlează 41,2898% din capitalul social al băncii, iar Corneliu Tănase deţine 11,2179% din titluri.

Carabulea şi Marian Mirzac, fostul director general al Carpatica Asig din Sibiu, au fosat arestaţi preventiv pentru fapte de corupţie, la finele lunii ianuarie, fiind acuzaţi că, in mod fraudulos, in perioada mai - decembrie 2013, au reuşit să tergiverseze şi să influenţeze rezultatele unor controale dispuse de ASF la societatea de asigurări.

Directorul Direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză, a declarat in urmă cu două săptămani că in două - trei săptămani va apărea o decizie a BNR in legătură cu un acţionar al unei bănci care nu mai indeplineşte condiţiile cerute de lege pentru a fi acţionar şi işi va pierde probabil dreptul de vot in Adunarea Generală a Acţionarilor. Detalii: Tranzactii in curs pe piata bancara: vanzarea Marfin Bank si o fuziune

Cititi si:

Banca Carpatica aproape de vanzare? Carabulea neagă: Pe vremurile astea, nu vand decat "fomiştii"
AnaCap, fondul interesat de Banca Carpatica, a avansat cu negocierile
Carabulea nu se grabeste cu vanzarea Bancii Carpatica catre AnaCap, fondul interesat sa preia doua treimi din actiunile bancii
Banca Carpatica vrea un investitor strategic cu 30 milioane de Euro
Se va vinde Banca Carpatica? Ilie Carabulea ar putea pierde dreptul de vot in Consiliul de administratie

10-02-2014