Aproximativ 50% dintre firmele româneşti vor să se dezvolte dar majoritatea IMM-urilor supravieţuiesc, nu se dezvoltă
Ovidiu Nicolescu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), a declarat, joi, că aproximativ 50% dintre firmele româneşti doresc să se dezvolte în perioada următoare, precizând însă că societăţile comerciale se confruntă cu o serie de dificultăţi economice, legate de scăderea cererii interne, fiscalitate excesivă şi inflaţie.

'Potrivit unui studiu realizat în ultima perioadă, aproximativ 50% dintre firmele româneşti doresc să crească în perioada următoare, restul de aproximativ 50% din firme dorind să rămână la acelaşi nivel. Din păcate, există o serie de dificultăţi cu care se confruntă societăţile comerciale, legate atât de partea economică (căderea cererii interne, fiscalitate excesivă şi inflaţie), cât şi de cea administrativă (controale excesive, concurenţă neloială, birocraţie şi corupţie)', a spus Ovidiu Nicolescu, preşedintele CNIPMMR, cu ocazia lansării versiunii în limba română a 'Cartei Albe a IMM-urilor din România 2013'.
Acesta a precizat, totodată, că numai 6% dintre firme au creat strategii de dezvoltare anuale, un procent covârşitor, de 55%, neavând nici măcar planuri de dezvoltare anuale.
Aproape 60% dintre firmele mici şi mijlocii au reuşit să-şi menţină constant nivelul afacerilor în 2009-2013 şi peste un sfert au avut scăderi, iar sursele proprii reprezintă pentru mai mult de 90% singura formă de finanţare, nefiind astfel posibilă dezvoltarea activităţii, potrivit CNIPMMR.
"Doar 17,87% dintre firme au crescut din noiembrie 2009 până în martie 2013. Acestea sunt «firme gazelă», care au supravieţuit în perioada crizei. Mediul de afaceri nu are încă funcţionalitatea necesară",
"O situaţie îngrijorătoare este cea legată de finanţarea afacerilor. În prezent, peste 90% dintre firme se autofinanţează, în creştere de la 75% în 2012. Dacă mergi pe autofinanţare înseamnă supravieţuire, nu dezvoltare. De aceea cerem autorităţilor facilitarea accesului la finanţare pentru IMM-uri", a adăugat Nicolescu.
În ceea ce priveşte evoluţia salariilor, din 2009 până în prezent, 60% dintre firme au menţinut nivelul retribuţiilor, 30% le-au crescut, iar restul le-au redus.
IMM-urile în schimb nu au strategii pentru viitor, astfel că doar 6% au un plan strategic pentru anii următori, în timp ce 55% nu au niciun fel de strategie. Întreprinzătorii sunt însă optimişti în ceea ce priveşte viitorul afacerilor, 45% mizând pe afaceri în creştere, iar 46% pe stagnare.
'Pentru a sprijini dezvoltarea IMM-urilor, am conceput un set de recomandări, structurate pe şase domenii: finanţare, pregătire antreprenorială, stimularea competitivităţii, creşterea numărului de start-up-uri, dezvoltarea regională, precum şi creşterea calităţii guvernării şi a ratei de absorbţie a fondurilor europene', a mai spus preşedintele CNIPMMR.
Potrivit acestuia, trebuie să se pună un accent sporit pe dezvoltarea noilor forme de organizare a afacerilor, respectiv pe crearea de incubatoare de afaceri.
'Carta Albă a IMM-urilor din România 2013' cuprinde trei părţi principale şi 11 capitole. Versiunile sale în limbile engleză, italiană şi franceză vor fi lansate de CNIPMMR în această toamnă.
Sursa: Agerpres
22-07-2013