Am 60 de milioane de euro pentru terenuri, dar proprietarii ţin de preţ, spune seful Cora Romania
Cora deschide anul acesta două noi hipermarketuri, după investiţii de 60 de milioane de euro. Retailerul belgian Cora, prezent pe piaţa românească cu opt unităţi, este în cautarea unor oportunităţi pentru extindere.
Philippe Lejeune, directorul general al lanţului de hipermarketuriCora România spune că are milioane de euro pentru achiziţia de terenuri, dar nu poate cumpăra. De ce? Proprietarii terenurilor nu vor să mai lase din preţuri. Este vorba aici de terenurile cumpărate la preţuri mari în perioada de boom imobiliar.
"Am 120 de milioane de euro pentru a face ceva. 60 (n.r - milioane de euro) pentru două magazine, fiecare necesită investiţie între 25 şi 30 de milioane de euro, şi 60 de milioane de euro să fac ce vreau cu ei. Dacă găsesc teren cumpăr, dacă nu, nu. Există terenuri, în Bucureşti, dar şi în ţară, dar proprietarii ţin la preţ", a declarat Philippe Lejeune.
Anul acesta, Cora va deschide două noi hipermarketuri în luna noiembrie a acestui an: cel de pe Şoseaua Alexandriei din Bucureşti, şi cel de la Bacău. Deşi deschiderea magazinului din Slobozia era programtă pentru acest an, unitatea va fi inaugurată în vara anului viitor.
Anul trecut, compania anunţat investiţii noi pe piaţa românească: în malluri. Primul de acest gen, Corall, se construieşte la Constanţa. Proiectul va avea o suprafaţă construită de 150.000 mp construiţi, un hipermarket de 8.000 mp, galeriii comerciale de 25.000 mp, cinematografe pe 3.000 mp şi o zonă cu restaurante de 3.600 mp, totul în urma unei investiţii de 100 de milioane de euro. Deşi proiectul urma să fie inaugurat în acest an, compania a fost nevoită să amâne deschiderea pentru anul viitor.
"Am fost nevoiţi să amânăm deschiderea, dar 80% din suprafaţa închiriabilă este deja pre-închiriată. Anul viitor vom demara şi lucrările de construcţie la proiectul de la Braşov', a declarat pentru Economica.net, Lejeune
Cititi articolul integral in RTV.net