Alpine Bau cauta investitor pentru compania sa de constructii din Romania

Compania de construcţii cu capital austriac Alpine, intată in insolvenţă in septembrie 2013 - la trei luni după declanşarea falimentului companiei-mamă din Austria, are ca strategie de redresare a afacerilor locale vanzarea activelor către un investitor.

"Strategia de redresare a companiei in Romania este bazată pe desprinderea Alpine SA de grupul austriac şi funcţionarea independentă. Incercăm să identificăm un investitor care să preia capitalul şi să finanţeze compania. Avem in atenţie salvarea locurilor de muncă şi readucerea Alpine SA in circuitul economic", a declarat pentru Capital Rudolf Vizental, Managing Partner in cadrul Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), care se ocupă şi de reorganizarea unor alte firme de construcţii precum Romstrade, Concefa, Amarad, ICIM sau grupul Euroholding.

Entitatea romanească a constructorului austriac a intrat in insolvenţă cu datorii de circa 80 mil. euro, cel mai mare creditor inregistrat la masa credală fiind Alpine Bau din Austria, iar BCR figurează ca creditor garantat.

Falimentul Alpine Bau, a doua cea mai mare firmă de construcţii de pe piaţa austriacă, a generat rezilierea tuturor contractelor pe care Alpine SA le avea in derulare in Romania. Astfel, şantierele pe care compania lucra au fost inchise, iar cei circa 440 de angajaţi au fost trimişi acasă.

Principalele contracte de infrastructură ale Alpine SA erau construcţia centurii Braşovului şi a unui lot din autostrada Nădlac - Arad, ambele reziliate de CNADNR.

Alpine a inregistrat in 2012 o cifră de afaceri de 115 mil. euro la nivel local, fiind unul dintre cei mai activi constructori străini pe plan local.

Cazul Alpine este unul dezastruos pentru piaţa din Austria, care nu s-a mai confruntat cu asemenea situaţii după cel de-al Doilea Război Mondial. Alpine este inchisă şi vandută pe bucăţi, după ce proprietarul FCC şi băncile creditoare au refuzat să asigure fonduri de 3 milioane de euro pe zi pentru a continua lucrările la proiectele de construcţii in lucru. Alpine Holding este deţinută de Fomento de Construcciones&Contratas (FCC), cea mai mare companie de construcţii de Spania, de asemenea prezentă in Romania.

Vizental spune că activele societăţii inregistrate in Romania sunt independente de cele ale Alpine Bau şi, prin urmare, nu se supun acţiunii de executare silită declanşată in Austria. "Strategia de reoganizare a Alpine SA ţine cont de specificul pieței locale, dar şi de activitatea lichidatorilor din Austria. Suntem in permanent dialog cu cei de acolo pentru a găsi o soluţie eficientă pentru creditorii ambelor companii", menţionează reprezentantul CITR.

In luna iunie 2013, eforturile de restructurare a Alpine Bau au eşuat, iar compania a intrat in faliment, cu datorii de peste 2,56 mld. euro şi pierderi de 450 mil. euro in 2012

Sursa: Capital.ro

03-02-2014