Aflata in insolventa, Leonardo ia in calcul vanzarea de active, acţiuni şi intrarea pe piaţa auto

Retailerul roman de incălţăminte Leonardo, aflat in insolvenţă, ia in calcul atat vanzarea unor active sau unui pachet de acţiuni, cat şi intrarea pe noi pieţe, precum cea a vanzărilor auto, pentru a-şi plăti datoriile către creditori, potrivit propunerii de modificare a planului de reorganizare.

"Din analiza activităţii realizate in cadrul celor peste 3 ani de reorganizare pe care societatea i-a parcurs s-a desprins concluzia că, pentru reuşita planului de reorganizare, sunt necesare măsuri suplimentare de reorganizare ce nu au fost avute in vedere la data propunerii planului. Astfel, in actualul stadiu al implementării planului de reorganizare apreciem că se impune modificarea planului in sensul creării cadrului procedural pentru asigurarea posibilităţii de suplimentare a surselor financiare pe care societatea le are la dispoziţie in vederea asigurării respectării distribuirilor prevăzute in programul de plăţi", se arată in documentul menţionat.

Printre măsurile generatoare de surplus de numerar prezentate se numără, pe langă continuarea derulării activităţii curente, vanzarea unor active excedentare, valorificarea unui teren 2,5 hectare situat in Oradea, prin transformarea acestuia intr-un spaţiu destinat derulării unei activităţi de tipul "consignaţie auto", dar şi atragerea unuia sau mai mulţi investitori terţi, acţionari sau creditori - ca măsură alternativă, pentru situaţia in care va fi necesar, in funcţie de rezultatele obţinute de societate in primul an al planului de reorganizare a companiei, deţinută de omul de afaceri Florin Panea din Oradea.

De asemenea, se are in vedere şi darea in plată a unor active (active in contul unor datorii - n.r.), fuziuni şi divizări cu acordul creditorilor, transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului către una ori mai multe persoane fizice sau juridice, lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile societăţii, separat ori in bloc. "In cazul existenţei unei/unor oferte de cumpărare/transfer a unor bunuri din patrimoniul societăţii Leonardo SRL, administratorul judiciar va convoca Adunarea generală a Creditorilor in vederea discutării şi aprobării acestora", se mai arată in propunerea de modificare a planului de reorganizare.

Creditorii Leonardo sunt BRD, Unicredit Ţiriac Bank, RBS, Bancpost, Banca Italo - Romena şi Administraţia Finanţelor Publice Oradea.

Leonardo, care a deschis primul magazin in 1994 in Oradea, are in administrare directă 97 magazine, situate in 59 de oraşe, potrivit datelor de pe site-ul companiei. In Bucureşti, retailerul are 12 unităţi.

In a doua jumătate a anului 2009, compania, cu datorii de 100 milioane euro, a intrat in insolvenţă din cauza scăderii cererii pe piaţa internă şi a reducerii vanzărilor. In anul dinainte de intrarea in insolvenţă, 2008, retailerul avea peste 200 de magazine in principalele zone urbane din Romania, Ungaria, Bulgaria şi Moldova, peste 3.000 angajaţi şi afaceri de 500 milioane de lei. In 2012, Leonardo a inregistrat o cifră de afaceri de 219,7 milioane lei, pierderi de 27,7 milioane lei şi avea peste 1.100 de angajaţi.

Sursa:Mediafax

30-05-2014