Abu Dhabi intentioneaza sa iasa din acţionariatul grupului german Daimler
Emiratul Abu Dhabi, cel mai mare acţionar al constructorului auto german Daimler AG, se pregăteşte să iasă din acţionariatul companiei, potrivit unor surse apropiate situaţiei, citate de agenţia Reuters

Una dintre surse Reuters a menţionat ca Abu Dhabi a căutat de ceva vreme să iasă din companie.
Fondul Aabar al emiratului Abu Dhabi şi-a redus participaţia directă la grupul german de la 9,1% la 3%, conform surselor. Aabar a devenit cel mai mare acţionar al Daimler după ce a cumpărat în 2009, pentru 1,95 miliarde euro, 9,1% din titlurile companiei. Preţul acţiunilor constructorului auto german a crescut de două ori de atunci, astfel că valoarea de piaţă a participaţiei controlate de Abu Dhabi a urcat la aproximativ 4 miliarde euro.
Reprezentanţii Daimler au declarat că nu au cunoştinţă de faptul că Aabar ar vrea să-şi reducă participaţia la compania germană şi nu au fost purtate discuţii în acest sens cu fondul din Abu Dhabi.